Viata handbalistelor

‘’Caci asa suntem noi.. handbaliste!..Rapidiste! ‘’

Am promis ca voi povesti despre o parte mai mult decat frumoasa a vietii mele si anume despre  ce a insemnat  viata de sportiva si in special viata de handbalista .

Ca orice poveste trebuie sa gasesc un inceput si inceputul in povestea asta este fanaticul de tata, rapidist convins  si fost sportiv de performanta. Inca de mica, tata m-a plimbat cu el pe stadion la meciurile de fotbal sau  la volei /handbal .In una din aceste vizite m-a intrebat daca as vrea sa fac un sport si raspunsul copilului rebel a fost ‘’fotbal’’ , cum nu erau  prea multe echipe de fotbal in acea vreme si cum urmatoarea dragoste dupa fotbal era handbalul am ales cel de-al doilea sport.

Imi amintesc cu drag prima zi cand tata m-a luat de mana si m-a dus la sala Rapid, erau atat de multe fete , multe incepatoare ca mine  si multe avansate. Ce-mi amintesc din aceea prima zi ? Ca m-am distrat terbil de bine si orice exercitiu pe care l-am facut m-a facut sa ma indragostesc si mai tare de acest sport minunat .  Am primit in primele saptamani si o porecla , pentru ca fiind multe fete ii era greu antrenoarei mele sa tina minte numele fiecareia ,asa ca imi spunea Codiţă datorita faptului ca imi tineam parul lung intr-o coada impletita. Aceasta porecla mi-a ramas in toti cei 10 ani si chiar aveam profesori la lliceu care imi spuneau asa .

Aceea a fost prima zi din urmatorii 10 ani care au urmat , 10 ani in care am invatat sa muncesc in echipa, in care am simtit ca am o a doua familie la sala , in care orice efort nu era prea greu . Am invatat ca nu exista  expresia ‘’Nu pot’’ ci mai degraba este’’ Nu vreau’’. Am trecut prin bune si prin rele si m-am calit  inca de mica. Am invatat sa nu-mi fie frica si am invatat sa am grija de mine.

Vorbesc si ma gandesc cu drag la acele vremuri deoarece au fost vremuri asa frumoase din cauza cantonamentelor, meciurilor avute , campionatelor castigate , oraselor  vizitate, prieteniilor legate .

Sunt fericita ca am castigat impreuna cu colegele mele doua campionate pe tara de junioare si privesc cu drag cele doua medalii pe care le detin , diplomele si tricourile de campioana. Sunt mandra ca de multe ori am invins in campionat fetele care sunt acum in echipa nationala a Romaniei 🙂

Cris-Mary a fost mereu o nebuna, un copil nebun si de aceea dupa 4 ani in care am stat in teren ca jucatoare de camp, am facut o miscare la care multi nu s-au asteptat , am intrat in poarta si mi-am dorit sa fiu portar. Acolo mi-am gasit locul si era exact ce mi-am dorit sa fiu , un portar nebun 🙂

Nu vreau sa fac prea lung acest post  pentru ca nu vrea sa plictisesc  si am sa concluzionez spunand ca daca intr-o zi voi avea un copil , cu siguranta acesta va face un sport de echipa pentru a-l ajuta sa se dezvolte si sa se formeze.

Voi  reveni cu povesti legate de viata de handbalista si am zeci de intamplari frumoase, inclusiv  batai.. da da .. vedeti bine.. batai  🙂  Eram nebune si eram destul de hulite din cauza ca eram rapidiste, pentru ca mereu ne huleau cei din sala facand paralela cu echipa de fotbal. Nu mai vorbesc ca la un moment dat  la un meci in Slobozia se striga dupa noi : ‘’Ciorilor!huoo! Cioara’’ si exasperata fiind m-am intors catre badea Gheorghe care striga la mine din tribuna si i-am zis ‘’Unde naiba ai mai vazut tu cioara blonda?’’ ..nu de alta dar eu eram destul de alba la ten si aveam suvinte blonde.

Ei da, sunt povesti multe si le voi scrie cu mare drag, chiar daca e posibil sa am doar un singur cititor la ele (Da Dragos, de tine e vorba  🙂

Pana sa-mi incep eu povestirile,  va intreb pe voi ce sporturi ati facut sau  ati vrut la un moment dat sa faceti dar nu ati reusit ..