Cand eram mai mica aveam un loc unde mergeam sa ma detasez de probleme sau uneori sa ma gandesc la ele si la rezolvarea lor. Era locul acela unde mergeam sa fiu eu cu mine si atat. In functie de orasul in care eram aveam cate un loc 🙂
In Bucuresti sau Cluj locul meu era un loc public si mergeam des acolo si desi treceau si altii pe acolo nu-mi pasa pentru ca eram doar eu si gandurile mele. Cand eram la bunica mergeam si ma urcam in nuc unde aveam o creanga a mea, copchil nebun, stiu 🙂
Acum imi doresc sa merg in oricare din acele locuri dar sincer mi-e frica sa nu creada lumea ca sunt nebuna nu de alta dar o data cu trecerea anilor am devenit mai sensibila si plang mai repede iar plansul e semn de nebunie mai ales daca esti singur si in public.
Locul meu nu era unul spectaculos dar era exact ceea ce avea nevoie sufletul meu.
Voi aveti locul vostru ?
55 Comments
La Suceava nu am, aici nici atat dar acasa am… E un loc numit ” la beci ” de toti cei de acolo, un loc aflat pe un deal de unde se vede tot orasul, un loc linistit si placut, un loc de care acum mi-e dor.
🙂 >:D< Te inteleg perfect 🙂
Eu nu prea pot sa ma detasez de probleme si nici problemele de mine in ultima vreme. 🙂
Da, cunosc..dar ai un loc unde iti place sa mergi si sa ”respiri” un pic ?
Herastrau, clar! 🙂
😀 Buna alegere !
Nu cred că e cineva care să nu aibă un locşor numai al lui. Dacă spune că nu are, înseamnă că nu recunoaşte asta… 😀
Vara, am un colţişor al meu în grădină. Iarna, mă bag în camera mea şi iau o carte în braţe. Când citesc, simt că mă “limpezesc”.
Vreau si eu gradina :(( cu siguranta mi-as face un ”locusor” acolo 🙂
Frumoase locuri mai ai. Nucul te ‘drogheaza’ cu aroma frunzelor iar meditația în public are și ea farmecul ei. 🙂
Eu am tot două locuri. Un deal foarte înalt la bunici, pe care dacă te sui până-n vârf, observi tot satul, plus satele vecine – o vizibilitate de câțiva kilometri dacă-i senin. Al doilea loc e tot în public, dar mie-mi place să mă plimb cu o viteză redusă. Dacă-s abătut și stau pe o bancă, mă ia depresia. Am nevoie să circul mult. Țintesc un punct fix undeva spre pământ, într-un unghi cam de 45 de grade și las decorul să-mi treacă prin zona privirii periferice. Când eram exagerat de mic, era o emisiune la TVR care pe generic, sau chiar în cadrul emisiunii, avea o filmare dintr-un tren. Pur și simplu o cameră pusă pe botul unei locomotive și minute-n șir, acompaniat de un comentariu, priveai mersul trenului, șinele care dispăreau în josul ecranului, și câmpul sau după caz, copacii, derulandu-se în stânga și în dreapta. Habar n-am cum se numea emisiunea. Cred că aveam vreo 3-5 ani. Doar imaginea asta mi-o mai amintesc. Poate că ăsta e motivul pentru care prefer să meditez în mers. Am rămas cu sechele. Plăcute. 🙂
Placute sechele, eu totusi sunt genul mai static 😀
Eu ies in parc, stau pe o bancuta si meditez sau in pur si simplu stau in camera.
Acasa in Maramures stateam pe leagan si admiram cerul 🙂
Uuuu ..bun si locul ala din Maramures!
Io acolo-n spatele complexului Mercur, acel parculet. Am copilarit in acea zona, era locul preferat de joaca. Deseori ma duc si stau pe vreo banca in acel parculet
Si in spate la Mercur mergeam vara 😀 Ai drepatate e un parculet mic si linistit .. Urmaream aricii ..era plin pe acolo 😀 Acum nu mai stiu 😀
E full si acum de aricei 🙂
😀
Pai blogul este un loc foarte bun! Si poti ajunge de cate ori vrei 🙂 Spor!
🙂 bun loc si asta:)
De-asta blogul meu este natural!
Absolut 🙂 E locusorul tau:D
Undeva pe marginea unui rau ma asteapta “salcia mea”…
Ioi ce fain .. bun asa .. o salcie:D Imi place!
Locul meu preferat este acasa ….. poate si pentru ca ma inteleg bine cu sotul meu, iar casa are o energie binefacatoare.
Casa e ptr mine locul in care ma simt oricand in siguranta 😀
Yup, deep breathing is quite therapeutic esp if done on a special place you like most. Have a nice week! thanks for the visit!
Thank you Prem! Same to you!
Refugiul mi-este blogul si atat!
E al doilea raspuns de caest gen:) Interesant 😀
Nu am observat. Ce-i drept, nu am beneficiat de timp pentru a citi toate comentariile. Pregatesc ceva nou pentru blog. Dureaza ceva…:)
Eu nu am niciun loc anume. Si asta pentru ca pentru mine nu e locul important ci omul cu care-l impart. Iar refugiul meu este mereu sotul meu, indiferent in ce loc ne aflam. El ma ajuta sa ma detasez de probleme prin atitudinea lui pozitiva si relaxata, nu prea imi place sa fiu eu cu mine si atat (pentru ca imi fac si mai multe griji decat am daca sunt singura). Deci cred ca s-ar potrivi proverbul acela cu omul sfinteste locul… parca asa era…
Frumos spus 😀 Si asta e drept ca uneori putem gasi un refugiu intr-o persoana draga >:D<
Crisu, ce scumpa e ea cu locsorul ei de refugiu :*
Eu de regula ma simt bine oriunde sunt singura atunci cand am nevoie. Poate fi camera mea, poate fi o banca in parc, poate fi in plimbare pe strada, atat timp cat sunt eu cu gandurile mele…
Bag seama ca eu am nevoie de deplasare in alte locuri ca sa functionez:D
hmm:D m-am gandit de multe ori sa-mi gasesc un astfel de loc, dar din pacate nu am:( 🙂
😀 Ia sa-ti gasesti 😀
Imi placea cand eram la tara sa merg catre garla, aveam un locusor, o margine de rapa, unde ma asezam si meditam, vedeam apa, dealurile, lanurile de porumb si nu numai. In Bucuresti, nu am un asemenea loc, de preferat pentru mine sa fie unul retras, ferit de ochii celorlalti.
🙂 Ce frumos locusor aveai si tu >:D<
cautam cel mai intunecat loc din casa-in pod sau sub masa :D…si acum imi plac locurile retrase, ferite de ochii lumii.
>:D
[…] Tu ai locul tau de refugiu? […]
E ciudat… dar în momentul în care simt nevoia unei loc de refugiu, prefer să mă plimb… singură, într-un loc pustiu sau mai puțin populat (dar plin de necunoscuți). Când eram mică, la bunici, când simțeam nevoia de refugiu, mergeam și mă plimbam pe coclauri.
Nu simt nici un refugiu într-un loc cunoscut, de zi cu zi, unde mă năpădesc amintiri sau mă influențează lucruri sau oameni.
Imi place si asta cu plimbarile:)
Cand eram mic aveam, dar cu timpul s-a dus si locul… era intr-un parc langa un copac, pe care l-au taiat. Si mai era unu langa o cale ferata, pana acolo aveam de mers cam vreo 2 km.
Pacat de copacelul tau ..
Locul meu de “refugiu” aka locul gandirii este in Tineretului pe o alee unde sunt niste trepte, acolo ma mai duc o data pe saptamana, ma ajuta sa gandesc mai limpede .
Frumos loc de refugiu!
acum nu mai am nevoie de un anume loc de refugiu, cred ca mi-am gasit locul in lume si fiind mai mult solitara, caut mai degraba multimea, oamenii veseli, optimismul. in studentie locuiam langa un cimitir, vara cand era soare peste tot si pustiu, treceam strada si in linistea adanca, printre sfintisorii de marmura, imi regaseam si eu pacea interioara. acum am prea multe cunostinte mutate acolo, nu mi se mai pare asa relaxant ci mai degraba morbid…
Foarte interesant. Si mie imi place sa caut multimea si oamenii veseli insa am momente cand trebuie sa fiu doar eu si gandurile mele ..
Cand eram mic, acel loc era un leagan in gradina bunicii… acum, nu prea mai conteaza locul atata timp cat e liniste… ideal e o plimbare lunga, intr-o seara, cu muzica in casti!:D
Frumos si asa 😀 O plimbarica 😀
Locul meu de refugiu ?
Satul natal. CLAR! La fiecare 2 saptamanai ( uneori si mai devreme) fug acolo sa scap de agitatia din Bucuresti!
Intotdeauna va fi locul meu de refugiu!
Ce frumos.. si eu voi simti mereu acelasi lucru despre satul bunicii 😀
Buna:)
Locul meu de refugiu acum este ACASA, in Romania, sunt plecata de 8 luni de zile (am mai fost acasa intre timp) si acum, cand termin cu sesiunea merg iar. ABIA ASTEPT!!!:d
Te-am tot citit zilele astea, ai articole FOARTE interesante, si te-am luat si in blogroll, sa te tin aproape:) Felicitari!
Pupici si o zi minunata,
Cristina Cioba
Multumesc frumos Cristina pentru apreciere. Am sa te trec si eu in blogroll si voi veni in vizta sa te citesc 😉 Cat despre locul tau, te cred ca numai acasa e cel mai bine si acasa e acolo unde ti-e sufletul:)
Multumesc din suflet, Cris!
Sigur ca da…doar ca sunt norocoasa, am 2 case:) Dar cea mai mare bucata de suflet e ACASA ACASA…la mama!:D