Voi continua seria de fotografie de calatorie cu trubudarii, acei artisti care cauta un loc pe strada intr-o zona populata si incep sa-si expuna talentul artistic si unii dintre ei chiar poseda un talent fain si te uimesc.
Obisnuiti cu trubadurii locali mult prea des intalniti in Romania, avem tendinta sa-i ignoram, sa-i trecem cu vederea si sa nu ne oprim in dreptul lor pentru a-i asculta si pentru a le oferi rasplata pe care o asteapta. Indiferent daca rasplata vine sau nu, ei zambesc si continua sa zambeasca catre oricine care trece pe langa ei pentru ca au invatat ca zambetul este cel care te inmoaie, cel care iti face trasaturile fetei sa emita bunatate si caldura.
Au invatat sa-si faca marketing personal si sa se vanda: sunt imbracati curat, canta melodii cunoscute tuturor turistilor, glumesc si zambesc, niciodata nu intind mana ci lasa o palarie sau o cutie pe jos.
Trubaduri in Instabul
Era deja ora cand lumea iesea la plimbare, vremea era frumoasa si ei se pregateau de spectacol, zambind inocent:
Trubaduri in Rhodos
Stiau ca autocarele cu turisti care viziteaza insula ajung la aceasi ora in zona, au venit si s-au pus pe cantat.
Cel mic era de-a dreptul suparat si statea cu capul in jos mormaind in barba cantecul invatat.
Se vedea ca nu e locul in care isi doreste sa fie dar totusi nu avea ce face.
Cel mare zambea, probabil el era obisnuit deja cu rutina si poate cantatul era ca o pauza de la celalalte activitati
Mie mi-au fost tare dragi amandoi:
Trubaduri in Roma
Piata Navono rasuna de acordurile unor melodii celebre, m-am apropiat de ei si le-am zambit, le-am spus si buna ziua in romana
pentru ca am stiut ca sunt trubaduri in Roma dar sunt ”de-ai nostri”. Eu am primit un thumbs up si ei au primit o moneda 😉
Poate uneori nu sunt de acord cu practicile lor dar apoi ma gandesc ca nu vin doar sa intinda mana si ma gandesc ca au invatat cantecele si ma gandesc ca aceea munca merita apreciere si nu merita ignoranta mea. Am invatat sa nu-i judec si sa-i recompensez si nu ma intereseaza daca la sfarsitul zilei poate castiga mai mult decat castig eu in 10 zile pentru ca fiecare si-a ales calea.
Fugiti sau nu de trubaduri ? Va opriti sa-i ascultati, sa-i recompensati sau treceti indiferenti pe langa ei?
11 Comments
In pasajul Unirea, la metrou, uneori la Universitate era un grup de muzicanti din Peru, mi se pare. Cred ca i-ai vazut. Cantau foarte bine oamenii. 🙂
Ei deja sunt vedete locale 😀
Unii cântă chiar frumos, sunt şi artişti care aşa s-au lansat, alţii doar scârţâie, poluează fonic, şi uneori încurcă traficul. Pe primii îi mai ascult, celorlalţi le-aş rupe corzile de la chitări sau ce au ei pe-acolo (sunt unii care stau ostentativ în mijlocul traficului de la metrou de exemplu, în mintea unora lumea este obligată să-i ocolească chiar dacă e oră de vârf şi nu ai loc să arunci un ac, mi-am compus multe scenarii să le lovesc “întâmplător” peste instrumente). În fine, dacă stau într-o margine şi nu încurcă pe nimeni e decizia ta dacă te opreşti să îi asculţi, dar majoritatea cam vor să-ţi intre cu forţa pe gât.
Nu pot să nu remarc cât de fin ai spus “au invăţat să se vandă”, că doar, nu-i aşa, le apreciezi munca 🙂 , eu sunt mai puţin subtil şi mai cioban, “ei încearcă să-şi vândă cât mai bine produsul” 🙂
P.S. – Zicea mai sus Cristi, dacă sunt cei pe care i-am văzut şi eu este formaţia Raza din Ecuador, am luat şi ceva cd-uri de la ei, şi mai ales au autorizaţie – vara îi mai vezi prin parcuri, dar astea sunt cazuri rare.
Ai dreptate, sunt mai multe feluri de trubaduri si recunosc ca si eu ii evit pe cei de ”ocazie” care nu au nici o treaba cu muzica.
prin Centrul Vechi vis-a-vis de Banca Nationala am intalnit un batranel care canta la acordeon si, uneori mai e cineva care canta la chitara, sunt faini si lumea ii recompenseaza…
imi amintesc ca in Bruxelles am vazut un grup de “etnici rromi”, ca sa zic asa, cantau “Ionel, Ionelule” si aveau un succes teribil, erau decent si curat imbracati, aveau autorizatie si un aer care nu avea legatura cu cersetoria, mi-a placut de ei.
de altfel este cunoscut experimentul social facut de celebrul violonist Joshua Bell care a concertat inntr-o statie de metrou cu o vioara Stradivarius evaluată la 3,5 milioane de dolari piese de o deosebita virtozitate pentru care a primit in jur de 32 de dolari in cele 40 de minute cat a concertat…
un bilet la concertele lui costa in medie cam 100 de dolari, concluzia a fost ca oamenii platesc mai ales pentru celebritate si mai putin pentru frumos, in caest caz, pentru muzica…
Stiu cazul violonistului celebru si chiar am urmarit filmuletele cu experimentul facut de el si sincer imi pare trist ca lumea uita sa se mai bucure de frumos si uita sa admire frumosul atunci cand il vad sau il aud:(
Ne-am bucurat vara asta la noi in oras de niste trubaduri care cantau foarte frumos la acordeon :)). Erau de-ai nostrii, evident, un pic colorati dar cel putin faceau ceva placut nu intindeau doar mana. Cantau melodii cunoscute si o faceau cu talent, chiar creau o atmosfera faina pe la terase. Le-am dat si niste monede :))
😀 I-am intalnit si eu in Amsterdam anul asta si am ramas uimita ca oamenii de la terase ii acsultau desi cantau ceva melodii populare din zona Moldovei. Din pacate nu i-am fotografiat sa-i pun la colectie:) De acum sigur ii voi fotografia 😀
Deci nu se poate spune ca celor din urma le-ati purtat noroc. :)))
😀 A nu , moneda era de la mine in schimbul salutului, cantecului si al pozei 🙂 Ei au primit mai multe 😀
Ma crezi ca am citit ” amenda ” in loc de moneda? :)))) Mda…