O parte din sufletul meu!

Inca de cand eram mica ma mandream cu radacinile mele de ardeleanca si inca o fac . Desi m-am nascut si am crescut in Bucuresti, am avut norocul de a creste langa o familie minunata , am avut norocul sa mai am inca o pereche de parinti , pe bunicii mei carora le zic mama si tata si pe care ii stiu asa de o viata . Mereu le spuneam Mama Maria si Tata Petre , era felul meu de a le arata ca ii iubesc la fel ca si pe ai mei.Am avut o copilarie normala si ma bucur ca ai mei m-au lasat in fiecare vacanta sa plec in satul buncilor unde si acum imi gasesc linistea de fiecare data cand merg . Satul se numeste Galgaul Almasului , jud. Salaj, este la aproximativ 70 km de Cluj . Este un sat micut intre dealuri , este oaza mea de liniste si este locul de care mi se face dor daca nu-l vizitez prea des(asa cum este cazul acum) .

Ma mandresc cu bunicul care a muncit atat de mult in viata asta si care inca munceste , pentru ca el asta stie , a fost miner , a construit timp de 20 de ani statii de metrou in Bucuresti ,digul de la  lacul Morii ,  canalele ce duc Dambovita prin Bucuresti . Ma mandresc cu asta si de fiecare data cand trec prin locurile la care el a lucrat am un sentiment de implinire si de bucurie. Bunica i-a fost si ea alaturi. Am avut o copilarie minunata alaturi de ei si cred ca mare parte din omul care sunt azi li se datoreaza si lor , pentru felul in care m-au educat , m-au iubit si m-au invatat mereu de bine .Am invatat de la bunicu cum sa culeg ciuperci si sa le deosebsc, in plimbarile lungi pe care le faceam prin padure. Am invatat de la bunica cum sa fac sarmale bune , cozonaci si ciurighele(minciunele in alte locuri).Am invatat ca mereu trebuie sa fi cinstit , sa muncesti si sa ai frica de Dumnezeu .Am invatat ca viata e plina de greutati dar ai sa le razbati daca ai credinta si speranta. Le multumesc din suflet pentru tot ceea ce reprezinta pentru mine si ii iubesc foarte mult.Acesti oameni simpli de la tara au fost mult mai ‘bogati’ decat oricare alt mare bogatas din lume.

Nu am sa uit niciodata cum bunicul scotea mereu cate o turta dulce in forma de inima din plasa cu care se intorcea de la targ , mereu se gandea la bucuria care mi-o produce. Nu am sa uit niciodata cum ma lasa bunica sa-mi fac de cap pe langa ea pe la bucatarie si cum facem si eu mereu cate un minicozonac. Cum m-a invatat sa ”bat” pita(painea) tocmai scoasa din cuptorul de lut (procedeu prin care se indeparta coaja groasa ) , cum m-a invatat sa fac taietei de casa .. toate acestea sunt parte din mine ..as putea sa scriu pagini intregi insa ma opresc aici si va spun ca abea astept sa plec la bunicii de care sunt atat de mandra si pe care ii iubesc din tot sufletul.

 Acum doresc sa va arat cateva poze cu satul bunicilor si cu ei .