Azi merg putin pe drumul amintirilor, un drum tomnatic ce-i drept, si ma opresc in fata amintirii legata de momentul in care ma intorceam de la scoala si ma trimitea mama sa cumpar o paine si jumatate. Nu stiu de ce si nici mama nu intelege de ce cumparam doar o paine jumate. Probabil ca atat mancam si era suficient sau doream sa cumparam paine proaspata a doua zi 🙂 Imi amintesc ca unii cumparau chiar si un sfert de paine in drumul lor spre servici 😀
Oricum eu nu ratam ocazia pentru a-mi lua si un strudel cu mere, era placerea mea nevinovata pentru ca mereu mi-a placut strudelul cu mere.
Imi amintesc o tejghea mare de lemn pe care vanzatorea taia jumatatea de paine si imi amintesc ca aveam o sacosa rosie din material in care o puneam. Apoi imi invelea strudelul cu mere in hartie 🙂 Cand ajungeam acasa vream sa mananc coltul de la paine si coaja pentru ca imi placeau cel mai mult. Cunosc insa priteni care preferau sa manance numai miezul si forau paine in mijloc asemenea unui soricei 😀
Nu voi uita niciodata tejgheaua, mirosul de paine calda, sacosa din material rosu si strudelul cu mere invelit in hartie .
Vai ce fericire, o fericire in lucruri simple!
52 Comments
Eu n-am mai auzit de a vinde/cumpara mai putin decat painea intreaga…
eu prefer coaja crocanta decat miezul.
Esti mai tinerel Pato:D NU ai prins vremurile mele 😀
:)) asta e viata sa stii ca tot covrigii sunt la putere in pauza
Cunosc sentimentul… Eu ma serveam si cu un covrig aburind cu susan.
Pato, cati ani ai? Nu ai prins anii in care se vindea painea la jumatate si la felie? 🙂
fac 22 in prima zi a anului, daca mai prindem fireste 😀
Multi inainte 😀 vai ce batrana ma simt:D
eii
DA DA :d Si covrigii 😀
Placinta cu mere calda…mmmm, odata si odata tot o sa invat eu sa fac.
Ia domle niste foietaj inghetat, razuie niste mere si pune pe ele scortisoara, zahar, esenta de rom si de vanilie si intinde frumos merele pe foaie de foietaj dezghetata si apoi ruleaza ca si cum ar fi strudel sau mai pune o foaie deasupra sa raman sub forma de placinta cu foi, da un pic cu ou pe deasupra si apoi baga la cuptor . Cand o scoti arunca un pic de zahar vanilat bucura-te de cea mai simpla placinta ever:D
Nu vreau asa, placinta mea o sa iasa mai buna 😀
Eu la coltul de paine ma reped si acum. Niciodata nu-mi scapa. 😀
Sa te iubeasca soacra 😀 Da paine cumparai numar intreg sau umblai si tu cu jumatati de masura?
Hai să facem un club al celor care furau colțul pâinii la orice masă :))
Și mp enerva regula aia de ospitalitate „nu punem în coșul de pe masă colțul pâinii, că nu-i frumos” .. dar eu exact pe ăla îl vânam 😀
Buna initiativa 😀 Ai dreptate coltul nu se punea si nu se pune nici acum la unele case si pot sa spun ca imi pare la fel de rau 🙂
Si mie imi place si mi-a placut intotdeauna strudelul cu mere :). Si fac parte tot din categoria care manca coltul si coaja de paine :))!
😀 Bine ai venit in grupul mancatorilor de coaja , colt si strudel cu mere:D Hehehe 😀
Ce pofta de strudel cu mere mi-ai facut! 🙂
🙂 Eu am in bucatarie asa ca m-am scos 😀
Credeam că sînt singurul care-şi aduce aminte că au fost (prea scurte, din păcate) vremuri cînd oamenii se simţeau în siguranţă, erau liniştiţi şi încrezători în viitor.
Da, am trăit acele vremuri cînd mă trimitea taică-meu la “Alimentara” după o sută de grame de salam Victoria (preferatul lui), ca să aibă de “pachet” a doua zi la serviciu. Şi desigur, în drum luam şi un sfert sau o jumătate de pîine. Albă, că el avea fasoane de mare domn. Dar pentru mine, cînd îl prindeam în toane bune să-mi dea bani în plus, îmi luam o pîine neagră, mare şi rotundă şi grea. Dintotdeauna mi-a păcut pîinea neagră, iar ai mei erau disperaţi din cauza asta, că arătam “rădăcini” de om simplu.
După cum spune “şefa” în articol, grătarul de lemn pe care se tăia pîinea, era nelipsit, la fel ca şi cuţitul acela lung, dinţat precum un ferăstrău, care din două mişcări “ucidea” pîinea. însă “specialităţile” erau întotdeauna vîndute întregi, nu se tăiau. Din ce mi-aduc aminte, erau “Turist” (formă de tavă, 2 lei), “Bucureşti” (baghetă lungă, 3 lei), “Împletită cu mac” (nu mai ştiu preţul, preferata maică-mii – eu n-o sufeream, că era dulceagă).
De ce lua lumea un sfert sau o jumătate de pîine? Simplu: fiindcă nu aveau nevoie de mai mult, fiindcă aveau siguranţa că la orice oră din zi puteau găsi pîine proaspătă, deci nu era nevoie să facă aprovizionări masive şi să arunce surplusul sau să mănînce pîine veche, uscată. Bine, cei care aveam păsări sau porci (da, în oraş, încă nu se inventase minciuna cu “aviara” şi “porcina” pe atunci), nu aveam probleme cu surplusul de pîine, fiindcă erau “beneficiarii” necuvîntători în ogradă.
Şi mai era un motiv, foarte important: nu trăiai cu teama constantă că a doua zi va creşte preţul. Şmecheriile magnaţilor petrolului şi a restului oligarhiei finaciare, nu ne afectau pe atunci. Oriunde te duceai, franzela avea acelaşi preţ, la fel şi salamul şi pufuleţii şi faimoasa – pe atunci – “Eugenia” (“cea mai ieftină femeie”, cum glumeam pe vremuri, că era 75 de bani pacheţelul) şi toate mărfurile. Nu trebuia să alergi de bezmetic din magazin în magazin, sperînd să găseşti undeva aceeaşi marfă cu cinci sau zece bani mai ieftină.
Multe ar mai fi de spus despre acele vremuri, dar copiii din ziua de azi sînt îndoctrinaţi să creadă că ultimii ani, cei mai grei în care s-a suferit în încercarea de a elibera ţara de datoriile externe, au reprezentat chintesenţa comunismului şi că de-aia comunismul e “cîh”, e “bad”. Noi, cei ce ne mai aducem aminte şi am putea povesti, murim pe capete de bine ce ne e acum, cu sufletele chinuite şi cu teama zilei de mîine bine înfiptă în conştiinţe, iar ceea ce va rămîne va fi doar istoria… falsificată, ca întotdeauna.
Wow, ca de obicei un comment adevarat, trist dar adevarat! Multumesc Drugwash pentru ai mai adus cateva imagini din ce a fost copilaria noastra 🙂
Cu plăcere! Tare m-aş bucura ca cei tineri să înţeleagă că lucrurile nu sînt aşa cum le desenează “inginerii” bine plătiţi în acest scop, ci aşa cum le-au trăit oamenii ţării. Da, cînd cei de afară au hotărît că e momentul să acţioneze, au strîns laţul şi atunci au început raţionalizările, cozile şi tot balamucul de care aminteşte Nice mai jos. Da, e una dintre perioade, dar NU AŞA a fost întotdeauna – asta trebuie reţinut. Acela a fost doar sfîrşitul programat. După cum spune Chomsky în decalogul puterii: “creează o problemă artificială, apoi tot tu vino cu soluţia şi poporul te va vedea drept salvatorul naţiei”.
N-aş mai fi intervenit, dar uitasem să menţionez “Lipia”, pîinea aceea turtită precum o tortilla, care iarăşi nu mă atrăgea deloc.
Iar la şcoală (generala), în pauze, dacă nu aveam pachet şi mi-era lene să dau fuga pînă acasă (o stradă distanţă) sau la “Alimentara”, mergeam la ţiganca din colţ şi luam de un leu-doi seminţe, ori “ciubuc” ori “susan” (seminţe de floarea-soarelui decojite, în caramel).
ce amintiri frumoase, Cri-Mary draga! Toamna este anotimpul reveriilor, al nostalgiilor, al cautarii de noi insine…
Mirosul de paine proaspata este cel mai puternic excitant al papilelor gustative. E unic si oricat de satui am fi, nimeni nu rezista mirosului de coaja crocanta de paine de brutar! 🙂
o seara minunata iti doresc!
😀 Si dupa comentariul tau Cramen deja salivez dupa o bucata de paine calda si proaspata .. O seara frumoasa si tie!
Eu imi aduc aminte de mancarea rationalizata. Intr-un timp pana si painea se dadea la ratie, asa ca aveai dreptul, pe baza unei cartele parca, la o jumatate de paine pe zi. Sau ceva de genu’. Dar nu s-a pastrat mult aceasta metoda de a imparti painea la populatie, uneori erau cozi interminabile…si cumparam cate doua-trei.
Unde este facuta fotografia de mai sus, in Herastrau? 😀
😀 Ratiile de ulei, zahar, faina .. uff si cozile interminabile…. Da poza e facuta intr-un colt de Herastrau 😀
ohoo.. vremurile cu pâine la sfert 😀 Eu îmi amintesc și acum alimentara dinc are cumpăram pâinea și monedele pe care le foloseam. Îmi amintesc acul ăla (sau țepușa) în care se puneau bonurile luate de la casă. Știu că atunci când eram mai mic nu le înțelegeam rostul, dar când am început să fiu eu cel care cumpăra am înțeles rostul acului și rostul burețelului umed 😀
Ce vremuri 😀 Ce amintiri ne-ai adus dragă Cris…
Și da, și eu sunt unul din cei care vânează coaja, dar mâncam cu aceeași poftă miezul dacă pâinea-i caldă. Apropo de mirosuri, că spunea Carmen mai sus… noi aveam o brutărie lângă liceu și la un moment dat devenise obicei să luăm câte o pâine (de căciulă) în pauză.. Care dulciuri și alte ciudățenii? Pâine, frate! O pâine caldă merge perfect.. mai ales că nu era de juma’ de kil, și nici nu costa o avere. 😀
😀 Haha si noi aveam o brutarie langa scoala si ne luam cate o paine cand ne pandea foamea tare 😀 Bun bun 😀 Daca mai puneai si doua felii de parizer taranesc erai boier:)) Ce nebunie.. Si da! Aveam pachet la scoala 😀
Dar de cornurile cu gem nu-ti mai amintesti?
Aaa ba da, la alea am avut acces prin 92 😀 Ce bunatate erau pentru copii 😀
Nu din ’92, din ’82 🙂
Eu le-am vazut doar dupa ce am crescut mai mare 😀 Ce vrei sa fac 😀
Aha, n-ajungeai la tejghea 🙂
Ajungeam ca era inalta de cand eram mica, dar prima amintire a cornurilor cu gem e de undeva de la 8-9 ani cand mergeam deja la scoala..strudelul mi-l amintesc si mai de mica:D
Ce-ti mai place strudelu’ ! :))) Mi se pare ca era si cu varza, nu numai cu mere 🙂
Hmm, cu varza stiu doar placinta bunicii 😀
hmmm, iubesc fotografiile de genu’ :D:) Mi-ai facut pofta de strudel ;))
😉 Ma bucur ca-ti place drumul meu tomnatic 😀 Treci la bucatarie si fa un strudel bun 😀
yummy:D yummy:D:X:))
Sa inteleg ca iti place si tie strudelul cu mere:D
Hey 🙂
Eu nu imi amintesc sa fi cumparat vreodata paine in jumatati…ce imi aduc aminte legat de paine este ca in Mioveni acum vreo 15 ani si mai bine era moda painii turcesti care era atat de buna calda incat o mancati de pe drum…
Mie imi e dor de painea cumparata calda de la magazin 😀 Nu era foarte sanatoasa mancata asa, arzand, insa eu eram fericit…
Pasiunea ta pentru strudel cu mere la mine a luat forma gogosilor simple. si acum salivez cand le simt mirosul pe strada :)))
:D:D Da si paine truceasca , pufoasa e o alta perioada importanta 😀 Am sa fac un articol cu istoria painii in Romania 😀 Nici cu gogosile nu mi-e rusine .. a fost o perioada cand le mancam cu drag 😀
Nu am sa uit niciodata painea mare ,rotunda ,cu coaja crocanta si intodeauna calda pe care mama ma trimetea sa o cumpar, cu bonuri ,de la brutaria din sat……….
In unele sate chiar mai exista aceea paine minunata..
Și ștrudelul cât și prăjitura cu mere îmi porvoacă și mie nostalgie întinsă laser! Dar am venit de hac nostalgiei și prepar chiar eu ambele specialități! Las toate ușile deschise prin casă să intre mirosul lor!
😀 Da ai dreptate, mirosul placeintei cu mere e unul special:D
Mai era si gratarul de lemn pe care vanzatoarea taia paine cu un cutit mare, zimtat. :))
Inca mai mananc strudele cu mere, de cate ori imi ies in cale pe strada. Dar imi lipsesc chiflele. Le-ai prins? Cele de 0, 25 bani sau 0, 50, ca nici nu mai tin minte. :)) Le aduceau fierbinti si miroseau in tot cartierul.
Daaaa , am prins si chiflele si imi amintesc cat de mult imi placeau. Aveau alt gust pe atunci si am mai prins si “japonezele “
Inca mai gasesc strudele cu mere foarte gustoase !!!La un leu 🙂
Si ne faci in ciuda ! Huooo ! Bine ai venit si multumesc de comentariu 😀
Strudel cu mere … chiar mi-ai facut pofta si ma gandesc si la unul cald si pufos !
😀 Ha , inca un fac strudel cu mere:)