V-a fost dor de mine? Cred că da:P Hai că ştiu că v-a fost dor de mine:P Absenţa mea este motivată de o călătorie pe care am făcut-o în interes de servici. Am avut plăcerea să merg în Belgia la 13 km distanţă de Bruxelles. Încă de cum am aterizat pe aeroport am simţit valul acela de educaţie, bun simţ şi ordine. Am fost aşteptaţi de un minivan care ne-a dus către destinaţia finală pe care în acel moment nu o ştiam fiind o locaţie ”secreta”. În timp ce admiram din nou căsuţele, privirea mi-a fost atrasă de o pajişte verde, împrejmuită de copaci, la capătul căreia se vedea un castel cu o terasă.
Spre surprinderea mea castelul era locaţia unde am poposit peste noapte. Gravenhof Kasteel se alfa în localitatea Dworp şi a fost construit de Baron Le Roy în anul 1649.Deşi este destul de înaintat în vârstă castelul nu o arăta , din contra camerele sunt din cele mai moderne. Mici decoraţiuni: oglinda, şemineul şi tablouri păstrează aerul iniţial.
În spatele castelului găsim un lac, cu un pod mic, care iniţial incojura tot castelul singura trecere făcându-se pe un pod. Fauna este una spectaculoasă şi nu ştiu cât este de normal sau nu însă în afară de raţe sălbatice şi alte păsări pe care nu le-am recunoscut am văzut şi papagali mari şi verzi zburând în libertate.
Este o locaţie superbă unde te poţi răsfaţă cu un pahar de vin bun, am observat că belgienii au obiceiul ăsta deoarece la mesele de prânz şi seară am avut vin. Mâncarea este de asemenea adusă la grad de artă şi am mâncat mâncăruri foarte interesante şi gustoase , deşi un pic cam nesărate pentru gustul meu .
Pe lângă grupul nostru mai era destul lume care vizita această locaţie ,pentru o masă de prânz sau o cină în taverna care se află la subsol sau chiar pentru a rămâne peste noapte.
În afară de programul ce ne-a fost pregătit şi care mi-a plăcut , cred că punctul maxim de satisfacţie a fost când am stat pe terasă hotelului savurând şampanie şi diverse aperitive gustoase. Aaa şi încă un punct forţe desertul extrem de delicios :D.
Călătoria a avut şi un moment destul de palpitant , respectiv la intoarecere am fost urcaţi în avion şi după o aşteptare destul de lungă am fost anunţaţi că nu putem decola deoarece cei care încarcă bagajele au decis să facă o grevă spontană şi refuză să ne urce bagajele . Ne-am oferit să ni le urcăm noi singuri numai savplecam dar se pare că nu eram calificaţi să o facem:P 🙂
A două întâmplare care m-a dat pe spate, realmente mai aveam un pic şi cădeam , este una de râsul-plânsului. Alături de costume scumpe , doamne parfumate şi bagaje Samsonite am zărit un personaj mai puţin obişnuit .E vorba de un cerşetor urât îmbrăcat cu multe multe rânduri pe el, murdar , căciulă în cap, transpirat şi o privire pierdută.. Supriza maximă a fost când l-am văzut că se urcă în acelaşi avion cu noi şi deja toţi stăteam în suspans pentru a vedea ce loc a primit . Nu vă spun ce reacţie a avut bietul belgian tras la 4 ace care a avut norocul să-l aibă că şi partener de zbor.
Concluziile sunt : locaţia e una de vis; şi belgienii pot avea greve din cauza salariilor ; cerşetorii care merg în Bruxelles câştigă extrem de bine şi îşi permit călătorii cu avionul normal şi nu low cost ..
Acum vă las cu cele câteva pozici şi o să mai revin când le primesc şi pe celalalte..
21 Comments
Super locatia! Ma bucur ca ti-a placut…. mai putin faza cu greva dar …. se intampla si la case mai mari…:) Sunt sigura ca ai luat partea buna a lucrurilor. La mai multe calatorii, fie ele si in interes de servici:)
Multumesc Iusti , sa fie cat mai multe :*
Mai Crissu, niste angajari nu se mai fac la voi acolo ? Cred ca pot face sacrificul sa zbor mai tot timpul anului acum ca Bubu e maricica; mai greu o sa fie cu sampania servita la 4 ace dar ma descurc..
Mai Twigg , din pacate nu se fac angajari si singurul minitehnicus de pe acolo sunt eu 🙂 Cat despre sampanie, am baut-o la tinuta casual.. se pare ca cei de afara nu pun foarte mult pret pe costume Armani..
Ce drumuri, ce iarba verde, ce mi-as dori sa locuiesc sau macar sa am o vacanta acolo.
Valentin crede-ma ca si mie mi-ar placea:)
Nu ai avut la masa mancaruri dulci sau cu sosuri extrem de dulci? Ai scapat bine, e oarecum in specificul culinar local, combinatii de’alea gen friptura la tava cu sos de cirese, bleah!…
Au fost si sosuri ciudate prin farfurie , rata avea pe langa ea si pere si nu stiu ce sos de nu stiu fructe…prea mult pentru mine.
Ce mi-a pus mie capac a fost dulceata de legume, avea exact aceeast compozitie si arata la fel cu ghiveciul de legume la noi. Trecand peste astea acolo este o alta lume, aia la care visam toti.
Ce locatie selecta…mi-ai facut un dor teribil de Belgia. 🙂 O calatorie condimentata cu mici peripetii, ce ai putea sa-ti doresti mai mult? 😀 😛
Asa e Nice , a fost o calatorie scurta dar buna:)
Oh mama ce frumusete de loc! Am salivat pe tastatura! Oficial, te invidiez tizule! 😛 :)))))))
Sterge tastatura 😉 >:D<
Woww, super locatia. Ar fi tare misto sa postezi toata istoria castelului. Deh… impatimita de mine. 😀
Acum inteleg de ce ai lipsit si da, te iert :))
Lillee, am tot primit comentarii ca scriu posturi prea lungi , o istorie a locului cred ca i-ar fi ‘omorat ‘ pe cititori 😀 Multumesc de iertare 😀 :*
Poate ca unii cititori apreciaza mult stilul de povestitor, si daca am si oleaca de istorie promit sa citesc de cateva ori, ca sa se compenseze.
Bun, atunci voi pune si un pic de istorie prin diferitele posturi 😉
Da, dor mare de tot, frumoasa plimbare…si nu te invidiez, deloc 😛 :))))))
😀 Stiu , nici eu nu ma invidiez:D 😉
[…] bine, dragii mei, iata cum sta treaba: e secolul XXI, mare expozitie la new york la muzeul metropolitan cu exponate de la vatican…imbulzeala, […]
[…] Belgia, Iunie 2011- am dormit intr-un castel si a fost interesant […]