Mi-am dat seama ca nu v-am mai povestit de ceva timp intamplarile copilului Cris-Mary, asa ca a venit vremea unei noi povestiri din seria amintiri din copilarie.
Era una din verile frumoase pe care le petreceam pe meleaguri ardelene la casa bunicilor si cum era vacanta atat eu cat si varul meu, Very, eram prezenti in vizita acolo. Ca doi copii nebuni ce eram si cred ca va amintiti din acest post, nu stateam locului si mereu gaseam cate o activitate.
Ei , in una din zilele toride de vara in care nu puteai sta la soare ca te topeai ca untul, am hotarat sa facem un pustiu de bine si sa ducem la scaldat singurul ratoi pe care-l avea bunica in curte. Motivul? Pai simplu , nu aveam in curte garla si ni se parea noua ca ratoiul e cam toropit de caldura.. Am mers la bunica si i-am expus ideea, ea saraca era cam sceptica si ne-a spus ca nu prea e o idee buna deoarece ratoiul nu asculta ca si catelul si o sa fuga de nu-l mai prindem.. Avea dreptate saraca bunica, un ratoi avea si noi si pe ala vream sa-l dam disparut.. Am stat noi asa ca doi copii inteligenti si am gasit solutia salvatoare.. ii vom lega ratoiului o ata lunga de picior si il vom scoate la plimbare ca pe caine ..Ei si dupa ce am gasit noi ideea salvatoare am mers si i-am prezentat-o bunicii cu insistente si cu rugaminti . Cred ca la un moment dat am aplicat si tehnica Motanului Incaltat:
Pana la urma saraca bunica, a acceptat propunerea noastra si a legat ratoiului o ata lunga (cam 8 metrii) de picior care ne ajuta sa-l ”plimbam”. Al dracu ratoi, nici el nu era prea normal pentru ca-l invatasem rasfatat, fiind singurul din rasa lui in curte, noi ne-am jucat mereu cu el si se obisnuise cu noi.
Am plecat la garla , raul Almas, care era in spatele casei bunicilor .. ratoiul fericit se lasa dus de apa, noi ne litociam si zbieram fericiti pe acolo, cand ratoiul se indeparta pac fugeam si prindeam ata si-l aduceam din noi langa noi. Si tot asa hi hi hi, ha ha ha, pana cand netrebnicul a vrut sa ne fenteze si si-a intins aripile si zbarr direct pe marginea garlei in cel mai des stufaris . Acu ratoiul captiv in stufaris, noi disperati sa-l prindem.. Se pune ratoiul pe plans, noi ne gandeam cum vom plange daca mergem fara ratoi acasa . Asa ca fara sa stam pe ganduri ne-am bagat si noi in stufaris dupa ratoi. Ce a urmat? Un ratoi care urla din toti plamanii, noi chinuindu-ne sa ne bagam prin ciulini si sa desfacem ata care se inodase de crengi.. pene zburand .. Dupa o lupta buna de vreo 15 minute am izbutit sa iesim din stufaris..Imaginea era socanta, ca dupa razboi ..ratoiul mega murdar pe pene..noi plini de praf si pamant cu zeci de zgarieturi pe noi care usturau de mama focului .. dar nu mai conta ..situatia era sub control.
La vederea acestui tablou bunica a ramas paf si a hotarat , ratoiul nu mai avea sa paraseasca curtea si singurele bucurii ale scaldei avea sa le aiba intr-un lighean de apa pe care il puneam la soare. Noi am fost cam tristi, dar ratoiul nu avea nici o treaba, chiar ii placea ligheanul..
Voi, ceva amintiri asemanatoare ? 🙂
38 Comments
Eu duceam câinele la scăldat 😀 Sau, având în curte o creplă (aşa îi zice pe la noi la locul de unde beau animalele apă şi nu îmi vine alt cuvânt :D), aruncam găinile şi pisicile să se răcorească 😀
PS. Mâine mergem la Puss in Boots 😛
hahaha, deci nu eram singura dilie :D:D Bun ..o sa va placa motanul 😀
Eu nu eram asa pasnic, ne jucam de-a indienii (impreuna cu fratele, veri etc) dar asa, mazgaliti pe fata, pene in par, aveam arcuri, cu strigate salbatice porneam la vanatoare prin ograda si gradina, n-ai tu idee prin ce cotloane se ascundeau saracele oratanii 🙂 Bineanteles, dupa ce mamaia ne ocara bine trageam o fata de-aia (vezi mai sus 🙂 )
Inca nu am ajuns la povestile cu urlete..vin si alea 😀 Asta cu fata ..cred ca toti o aplicam si inc ao aplicam:D
1. Aveam în copilărie un câine pe nume Frac care mânca găinile vecinilor bunicului meu. Seara, Frac era lăsat liber ca să păzească curtea. În loc să supravegheze obiectivul, el săpase o groapă sub gard ca să iasă la promenadă afară. Ajungea la vecini şi le mânca găinile. După care se întorcea acasă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A doua zi, dimineaţa, eu îl băgam în ţarc şi le explicam vecinilor furioşi cum a stat Frac cuminte toată noaptea în curte: “Câinele meu să mănânce găini? Niciodată!” 🙂
2. Când aveam vreo 4 ani am desenat soarele pe peretele din sufragerie. Cu un cuţitaş de jucarie. Mama era în bucatărie, iar eu i-am spus: “Mama, eu desenez soarele!” Ea mi-a răspuns: “Desenează, Cristi!” Nu ştia că eu fac acest lucru pe perete. După câteva minute: “Gata, l-am desenat!” Mama ce să mai zică, a apreciat opera, bineînţeles.
3. În curte, la bunici, în vacanţa de vară porneam vânătoarea de broscuţe. După ce le prindeam, le băgam într-un lighean cu apă până înotau alea bras de dădeau în bâlbâială.
4. Când nu vroiam să mă găsească nimeni, mă ascundeam în spatele casei, iar bunica mă striga în disperare. Eu nu îi răspundeam până nu mă găsea. Era totuşi fair-play, nu plecam de acolo în timp ce chemările bunicii răsunau prin curte…Stăteam într-un punct fix şi tăceam chitic. Vreo 10 minute. Până mă repera.
5. La fotbal, prin clasa a şasea, am torpilat o doamnă respectabilă cu o minge aplicată direct în figură de i-au căzut ochelarii şi mai avea puţin şi se ducea şi ea după ochelari. Dacă stătea lângă terenul de joc prea aproape de zona de conflict…
6. Acasă, în blocul meu, blocam LIFTUL cu beţe de chibrit, iar cei care erau în acel moment în cabină rămâneau între etaje. Doamna Nina, dacă citiţi aceste rânduri să nu mă bateţi când mă prindeţi la lift!
Aceasta a fost o postare mai veche care acum s-a transformat in comentariu. 🙂
:)) ce mi-a placut :)) Cristi, la perete cu mainile sus ..repede.. pentru blocatul liftului cu bete de chibrit :))
Cand ai timp citeste te rog
http://cristi-raraitu.blogspot.com/2011/03/liftul-si-liftierul.html
E scris mai detaliat. 🙂
Cu mare placere , am si eu un articol cu lift :)) sa vedem daca am scris ceva asemanator:))
Parca este din Scufita rosie”
-Cristina, da’ de ce ai ratoiul asa de mare?
-Ca sa-l spal mai bine! 🙂
:)) O daaaa :))
Superba intamplarea ta din copilarie, Eu am o intamplare asemanatoare, dar nu e cu final fericit…Sa o povestesc totusi daca am inceput.
Pe cand eram prin calsele primare, un hobby de-al meu era columbofilia. Cresteam porumbei intr-o cusca in spatele blocului :d. O pereche din minunatele mele pasari, mi-au oferit un puisor. Fiind primul meu pui il invatesem cu mine si eram cei mai buni prieteni, imi manca din palma, si daca il punem pe cusca (care era undeva sus), sarea pe umerii mei si apoi inapoi in cusca. Era inca mic si nu stia sa zboare.:) Era fericirea mea!
La un moment dat, mi-a venit si mie ideea de a-l lega cu o ata de picior sa il tin langa mine in timp ce jucam carti cu alti amici. toti se minunau de destaptaciunea lui. Toate bune si frumoase cand o pisica apare de nicaieri si il loveste cu ghiara. Nu a apucat sa-i faca mai mult rau dar micutului meu prieten i-a fost destul…:| Am plans tare atunci, dar am invatat ca toate au un rost! 🙂
Sper ca nu v-am prostdispus cu povestirea mea!
PS: mai am una semitragica cu un hamster! 😀
Nu ne-ai intristat, legile naturii .. dar cred ca tu ai suferit adevarate drame cu animalutele 🙂 Acum ai ceva animal pe langa tine? Daca da, fa-i asigurare de viata 🙂
Am mai avut pisici, catelusi, pe care ii aduceam acasa; mama nu prea era de acord, ii tineam o perioada si apoi, pentru ca nu erau conditii, ii eliberam.:D. Am avut si broasca testoasa intr-un timp, acum imi doresc mult sa imi iau o bufnita! 🙂
Acum nu am niciun animal pe langa mine, dar stiu sigur ca atunci cand o sa fiu pe picioarele mele, o sa am un labrador, o bufnita, pestisori, si o testoasa. Ma incanta ideea de a tine o maimutica, insa nu stiu care sunt riscurile si costurile intretinerii deocamdata! 🙂
one word for you : asigurare!
:)) De ce? pentru ca au o viata periculoasa langa mine? 🙂
Exact:))
Dar promit sa nu le mai pun in pericol viata! :)) asta am facut cand eram mic!:D
Aprindeam papura inmuiata in benzina si o foloseam pe post de sageata pentru arc.
Auchh, periculosss:))
S-a lasat si cu aventuri la fel de periculoase…
Asta nu am incercat-o niciodata 😐
Nu-i timpul pierdut :)) Dar gandeste-te la consecinte:))
:)) haha, super tare intamplarea! Daca ar fi sa povestesc cate intamplari de genul am avut m-ar prinde dimineata cu ochii lipiti de ecranul laptopului, dar una dintre ele a fost monumentala. Am legat o matza de coada cu o sfoara de o creanga din nucul din gradina noastra. Ziceam ca o s-o dau “in leagan” Am balanganit mata asa vreo 10 minute pana cand m-a vazut o vecina si mi-a atras atentia. Am coborat matza cu cele patru picioare pe pamant si mergea saraca ca prin labirint.
:)) Deci si tu ai fost copchil impielitat:D
Eu aveam grijă și creșteam toți puii de rață și de iepure. 😆
Zici că vroiam să devin veterinar (deși nu mi-a trecut ideea asta prin cap niciodată); hrăneam puii foarte mici, la ăia bolnavi vroiam eu să le dau pastiluța, făceam de mâncare…
Bineînțeles, cu multă organizare.
Când eram foarte mici… vreo 5-6 ani… atunci ne tâmpise în cap ideea să facem o pisică marinăreasă… dar din fericire după aia singurul chin la care supuneam animalele era când le strângeam în brațe.
Ooo buna asa 😀 Sa stii ca si eu aveam grija de orice animalut bolnav, cateodata ii si salvam de se minuna bunica 🙂 Can dnu ma ajungeam sa-i salvez aveam cimitirul lor vesel .
Pff, eu am omorat vreo 20 ratuste incercand sa le fac sa manance si sa bea apa. Cand ajunsesera bunicii acasa, le tot explicam eu ca le indesam cu lingurita mancare pe gat ca nu vroiau sa manance si apoi le turnam apa ca sa nu se inece, dar nu m’au crezut :)):)) Nu vrei sa stii cum au facut cand m’au vazut ce faceam :)):))))
Tu ai fost ca si crescatorii de animale, ai incercat sa le indopi sa creasca mai repede 😀
Haios! Frumoase amintiri! Să mai povesteşti, pentru că o faci foarte frumos.
🙂 Multumesc Max, promit sa mai spun cate o poveste a la ”Nica” 🙂
[…] Orasanu, Roscata, Manole, Nice si Dragos, Max Peter, Pato Basil, Gabi, Adela Onete, Cati Lupascu, Cris-Mary, Dictatura Justitiei, Virusverbalis, Klausen1976, Creve, Fetita junglei, Oana Clara, Tu1074, Stropi […]
:))) Saracutul…de el si de voi! Bine ca a iesit cu “happy ending”…Asemanator?…Clasic: orice pisica imi iesea in cale vara,trebuia aruncata intr-un loc cu apa!…Dar nu era o obsesie prea mare:)
Invatarea pisicilor sa inoate:D Hehehe
nice :D.
articolele de genul sunt intotdeauna bine venite 🙂
😀 Da, te duc direct undeva in copilarie:D
Fain!
O fost fain .. mi-e dor de vremurile alea…
[…] uite ca eu nu am inaltat, si as putea sa spun ca asta este inca una din ciudateniile copilariei mele. Asta poate si din cauza faptului ca eram ocupata cu scoala si cu handbalul. Am vazut un […]